KUTLU AND OTHERS v. TURKEY - [Romanian Translation] legal summary by the Constitutional Court of the Republic of Moldova

© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Constitutional Court of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Constitutionnelle de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
 
Kutlu și alții v. Turcia (dec.) - 18357/11
Decizia din 12.3.2019 [Secția a II-a]
Articolul 37
Articolul 37-1
Radierea cererii de pe rol
Declarații unilaterale care nu conțin angajamente de redeschidere a anchetei în cazurile în care o astfel de redeschidere era imposibilă de jure sau de facto: radiere de pe rol
[Acest rezumat se referă și la deciziile Taşdemir v. Turcia, 52538/09 și Karaca v. Turcia, 5809/13, 12 martie 2019]
În fapt – Reclamanții au afirmat că rudele lor au fost omorâte în mod ilegal de către agenții statului. În două dintre cereri (Kutlu și alții și Karaca), acuzatul a fost achitat în baza probelor și din motive de legitimă apărare. În Tașdemir, procedurile penale au fost întrerupte la faza recursului din cauza expirării termenului de prescripție.
În toate cele trei cazuri Guvernul a prezentat declarații unilaterale prin care recunoștea existența unei încălcări a articolului 2 și propunea despăgubiri, însă fără angajamentul de a redeschide sau de a continua anchetele.
În drept – Articolul 37 § 1 (c): În cazul Kutlu și alții, tribunalul a dispus în hotărârea sa că procurorul trebuie informat despre achitarea ofițerilor de poliție având în vedere probele, astfel încât acesta să ia măsuri în vederea identificării adevăraților făptuitori răspunzători de omorul rudei reclamanților. Așadar, reclamanții puteau, dacă și-o doreau, să-i ceară procurorului să deschidă o nouă anchetă, în conformitate cu o modificare legislativă recentă, care permitea redeschiderea anchetei și în cazurile în care cererea a fost radiată de pe rol de către Curte, în baza declarației unilaterale depuse de Guvern.
În cazurile Tașdemir și Karaca, Curtea a reamintit că a refuzat anterior să primească declarații unilaterale fără ca guvernele reclamate să se angajeze să efectueze o anchetă conformă cu articolul 2, în cazurile în care ancheta de pe plan național privind dispariția sau omorul a fost deficitară prima facie.
Totuși, puteau exista situații în care redeschiderea anchetelor penale era imposibilă de jure sau de facto. Asemenea situații ar putea apărea, de exemplu, în cazurile în care presupușii făptuitori au fost achitați și nu pot fi judecați pentru aceeași infracțiune, sau în cazurile în care procedurile penale s-au prescris din cauza termenelor de prescripție stabilite în legislația națională. Într-adevăr, redeschiderea procedurilor penale care au încetat din cauza expirării termenului de prescripție putea ridica probleme referitoare la certitudinea juridică și putea avea, astfel, o legătură cu drepturile inculpatului în baza articolului 7. De asemenea, punerea sub acuzare a aceluiași inculpat pentru comiterea unei infracțiuni pentru care acesta a fost deja achitat sau condamnat în mod definitiv putea ridica probleme referitoare la dreptul inculpatului de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, în sensul articolului 4 din Protocolul nr 7.
Pe lângă exemplele de imposibilități de jure, exista posibilitatea ca, odată cu trecerea unei perioade de timp de la producerea incidentului, probele să dispară, să fie distruse sau să nu fie identificate și, prin urmare, să fie imposibil, în practică, să se redeschidă o anchetă penală care să fie administrată de o manieră efectivă.
Astfel, dacă un stat membru era obligat să redeschidă procedurile penale și, în consecință, dacă o declarație unilaterală trebuia să conțină un asemenea angajament, depindea de circumstanțele precise ale cauzei, inclusiv de natura și de gravitatea presupusei încălcări, de identitatea presupusului făptuitor, de posibilitatea de implicare a altor persoane care nu au fost atrase în proces, de motivul pentru care procedurile penale au fost încetate, de deficiențele și de orice alt neajuns ale procedurilor penale anterioare deciziei de încetare a procedurilor penale și dacă presupusul făptuitor a contribuit la deficiențele și la neajunsurile care au condus la încetarea procesului penal.
În cazul Tașdemir, procedurile penale împotriva ofițerilor de poliție pentru eșecul de a opri o rudă a reclamanților să se sinucidă s-au prescris. În cazul lui Karaca, gardienii dintr-un sat au fost achitați de acuzația de omor al fiului reclamanților din motive de legitimă apărare. Mai mult, nu s-a susținut că au fost implicate, de asemenea, alte persoane, în decesele în discuție. În consecință, era imposibil de jure, în baza legii turce, să se redeschidă o anchetă penală privind decesul rudelor reclamanților.
În această privință, Curtea a notat că în Rezoluția sa cu privire la hotărârea Marii Camere din cazul Jeronovičs v. Letonia, Comitetul Miniștrilor a considerat că au fost adoptate toate măsurile impuse de articolul 46 § 1 din Convenție și a decis să închidă ancheta, deși cererea reclamantului de a se redeschide ancheta a fost respinsă de către procuror din cauza expirării termenului de prescripție.
Procedura declarației unilaterale era una excepțională. Ca atare, în cazul încălcării celor mai fundamentale drepturi conținute în Convenție, procedura nu avea ca scop eludarea opoziției unui reclamant la o soluționare amiabilă sau să-i permită unui Guvern să evite răspunderea pentru asemenea încălcări. Totuși, problemele prevalente din Turcia în asemenea cazuri au fost deja examinate în jurisprudența clară și extinsă a Curții și au fost, de asemenea, aduse suficient în atenția Comitetului Miniștrilor, fiind urmărite potrivit prevederilor articolului 46 § 2 din Convenție.
Având în vedere confirmările existente în declarațiile Guvernului, pedeapsa disciplinară impusă ofițerilor de poliție în cazul Tașdemir și valoarea compensației propuse – care era conformă cu sumele acordate în cazuri similare –, nu mai era justificată continuarea examinării celor trei cereri. Această decizie nu a adus atingere posibilității ca reclamanții să apeleze la orice remedii disponibile pentru a obține despăgubiri. În cazul în care Guvernul nu ar respecta condițiile declarațiilor unilaterale, cererile ar putea fi reintroduse pe listă în conformitate cu articolul 37 § 2.
Concluzie: radiere de pe rol.
(A vedea Tahsin Acar v. Turcia (chestiune preliminară) [MC], 26307/95, 6 mai 2003, Nota informativă 53; și Jeronovičs v. Letonia [MC], 44898/10, 5 iulie 2016, Nota informativă 198)
 

Full & Egal Universal Law Academy