EUR-Lex -  62013TN0071 - RO
Karar Dilini Çevir:
EUR-Lex -  62013TN0071 - RO

6.4.2013   
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 101/25

Acțiune introdusă la 7 februarie 2013 — Anapurna/OAPI (ANNAPURNA)
(Cauza T-71/13)
2013/C 101/54
Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile
Reclamantă: Anapurna GmbH (Berlin, Germania) (reprezentanți: P. Ehrlinger și T. Hagen, avocați)
Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Annapurna SpA (Prato, Italia)

Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:

Anularea deciziei atacate a Camerei a cincea de recurs a OAPI din 3 decembrie 2012, în măsura în care a menținut înregistrarea mărcii comunitare nr. 001368166 „ANNAPURNA” și nu a declarat-o nulă și neavenită pentru produsele „genți” (clasa 18), „cuverturi și așternuturi de pat” (clasa 24) și „articole de îmbrăcăminte, articole pentru acoperirea capului, papuci” (clasa 25);

obligarea intervenientei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor efectuate în cadrul procedurii căii de atac;

obligarea pârâtului să furnizeze dovada utilizării („probe materiale”) prezentată de intervenientă în cadrul procedurii de anulare.

Motivele și principalele argumente
Marca comunitară înregistrată care a făcut obiectul unei cereri de decădere: marca verbală „ANNAPURNA” pentru produse din clasele 3, 18, 24 și 25 — cererea de marcă comunitară nr. 1 368 166
Titularul mărcii comunitare: cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs
Partea care solicită decăderea din drepturi a titularului mărcii comunitare: reclamanta
Decizia diviziei de anulare: pronunță decăderea parțială din drepturile conferite de marca comunitară
Decizia camerei de recurs: anulează în parte decizia atacată și pronunță decăderea din drepturile conferite de marca comunitară pentru alte produse
Motivele invocate: încălcarea articolului 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului.

Full & Egal Universal Law Academy