CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

PAOLO MENGOZZI

prezentate la 7 martie 2013 ( 1 )

Cauza C-521/11

A International Sales Inc.

Amazon EU Sàrl

A GmbH

A GmbH, în lichidare,

Amazon Logistik GmbH

împotriva

Austro-Mechana Gesellschaft zur Wahrnehmung mechanisch-musikalischer Urheberrechte Gesellschaft mbH

[cerere de decizie preliminară formulată de Oberster Gerichtshof (Austria)]

„Drept de autor și drepturi conexe — Directiva 2001/29/CE — Dreptul de reproducere — Excepții și limitări — Excepția privind copia pentru uz personal — Compensație echitabilă — Posibilitate de rambursare a redevenței pentru copia privată aplicată dispozitivelor, aparatelor și materialelor legate de reproducerea digitală — Finanțarea unor instituții cu scopuri sociale și culturale pentru titularii drepturilor — Plata compensației echitabile în diferite state membre”

Protecția dreptului de autor constituie un domeniu extrem de complex al dreptului, în care interesele în joc sunt multiple și în care dezvoltarea rapidă a tehnologiei a modificat și continuă să modifice profund natura operelor protejate, modalitățile utilizării lor, precum și modelele comercializării acestora, prezentând în mod constant noi provocări pentru protecția drepturilor autorilor acestor opere și pentru echilibrul just între interesele în cauză.

În cadrul unei strategii menite să încurajeze dezvoltarea societății informaționale în Europa, legiuitorul Uniunii a încercat să armonizeze anumite aspecte ale dreptului de autor adoptând, printre altele, Directiva 2001/29/CE (denumită în continuare „Directiva 2001/29”) ( 2 ), care face obiectul prezentei cereri de decizie preliminară formulate de Oberster Gerichtshof (Austria). Directiva 2001/29 a fost adoptată cu obiectivul declarat de a oferi un cadru juridic armonizat pe piața internă, garantând inexistența denaturărilor care rezultă din diversitatea legislației statelor membre ( 3 ), și de a permite adaptarea la noi forme de exploatare a drepturilor, la noi forme de utilizare, precum și la dezvoltarea tehnologică ( 4 ).

Cu toate acestea, ca soluție de compromis între diferitele tradiții și concepții juridice existente în statele membre ale Uniunii ( 5 ), Directiva 2001/29 a sfârșit prin a lăsa nearmonizate diferite aspecte ale reglementărilor privind dreptul de autor, prevăzând numeroase derogări și lăsând statelor membre marje de manevră considerabile pentru transpunerea sa, astfel încât s-a ridicat problema dacă, în pofida obiectivelor declarate, legiuitorul Uniunii nu a renunțat practic în realitate la armonizarea dreptului de autor ( 6 ).

În aceste împrejurări, directiva a dat naștere mai multor probleme de punere în aplicare, iar procedura națională în care au fost adresate Curții cele patru întrebări preliminare în prezenta cauză constituie un exemplu tipic. Această procedură privește un litigiu între un grup internațional activ în comercializarea pe internet a unor suporturi de înregistrare, pe de o parte, și o societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor, pe de altă parte, cu privire la plata „compensației echitabile” prevăzute de Directiva 2001/29 drept despăgubire pentru utilizarea operelor protejate prin dreptul de autor. Aplicarea în practică de către statele membre a noțiunii de compensație echitabilă constituie unul dintre aspectele cele mai complexe ale Directivei 2001/29 și continuă să ridice probleme în ceea ce privește raportul dintre aceasta și diferitele legislații naționale de transpunere. Curtea a avut deja ocazia să se ocupe de această problemă și să formuleze anumite principii directoare în domeniu ( 7 ) și va fi chemată, într-un viitor apropiat, să se ocupe din nou, în mai multe rânduri, de această problemă ( 8 ).

Cu toate acestea, înainte de a analiza problemele care stau la baza prezentei cauze, în care Curtea este chemată, pe de o parte, să completeze jurisprudența sa cu privire la noțiunea de compensație echitabilă și, pe de altă parte, să răspundă la anumite întrebări specifice noi care se ridică în acest sens, nu putem să nu subliniem că răspunsurile pe care Curtea le-a oferit și le va oferi la diferitele întrebări adresate de instanțele naționale se înscriu în mod necesar în contextul normativ definit de normele existente de drept al Uniunii. Or, dacă într-un context normativ definit răspunsurile Curții oferă indicații importante pentru identificarea în concret a formelor, a întinderii și a modalităților de protecție a dreptului de autor și pentru echilibrarea diferitelor interese aflate în joc, este de competența legiuitorului Uniunii să asigure un cadru de reglementare adecvat care, pe baza unor alegeri inclusiv de natură politică, să permită stabilirea fără echivoc a acestor forme, întinderi și modalități, precum și a echilibrului menționat. Din această perspectivă, nu poate fi decât salutată pozitiv inițiativa recentă a Comisiei Europene de aprobare a unui plan de acțiune menit să modernizeze dreptul de autor ( 9 ).

În această privință, considerăm important să subliniem și că, astfel cum va rezulta în mod clar din analiza anumitor probleme ridicate în prezenta cauză, numeroase probleme de aplicare a Directivei 2001/29 decurg din nivelul insuficient de armonizare a reglementării dreptului de autor în cadrul Uniunii. Acest lucru demonstrează în opinia noastră că, deși este important să se respecte diferitele tradiții și concepții juridice existente în acest domeniu în statele membre, totuși, în scopul elaborării unui cadru juridic modern în Europa pentru dreptul de autor, care, ținând seama de diferitele interese aflate în joc, să permită asigurarea existenței unei adevărate piețe unice în acest domeniu, prin încurajarea creativității, a inovației și a apariției unor noi modele de activitate economică, trebuie să se urmărească în mod necesar atingerea unui nivel net superior de armonizare a legislațiilor naționale față de cel realizat prin Directiva 2001/29.

I – Cadrul juridic

A – Dreptul Uniunii

Potrivit articolului 2 din Directiva 2001/29, statele membre acordă, în principiu, autorilor dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloace și în orice formă, în totalitate sau în parte, a operelor lor.

Alineatele (2) și (3) ale articolului 5 din Directiva 2001/29 prevăd însă posibilitatea statelor membre de a dispune anumite excepții și limitări ale acestui drept. În special, conform articolului 5 alineatul (2) litera (b) din aceeași directivă, statele membre pot dispune o excepție de la dreptul exclusiv de reproducere al autorului asupra operei sale în ceea ce privește „reproducerile pe orice suport realizate de către o persoană fizică pentru uz personal și în scopuri care nu sunt direct sau indirect comerciale, cu condiția ca titularii de drepturi să primească compensații echitabile” (așa-numita excepție „privind copia privată”) ( 10 ).

B – Dreptul național

Articolul 42 din Urheberrechtsgesetz ( 11 ) (Legea austriacă privind dreptul de autor, denumită în continuare „UrhG”) prevede:

„1. Oricine poate realiza copii izolate, pe hârtie sau pe un suport similar, ale unei opere pentru uzul său personal.

2. Oricine poate realiza copii izolate, pe alte suporturi decât cele menționate la alineatul 1, ale unei opere, pentru uzul său personal și în scopuri de cercetare, în măsura în care acest lucru este justificat de obiectivul necomercial urmărit.

3. Oricine poate realiza copii izolate ale unor opere care au fost publicate în cadrul unor informații jurnalistice, pentru uzul său personal, cu condiția să fie o utilizare similară.

4. Orice persoană fizică poate realiza copii izolate ale unei opere pe alte suporturi decât cele menționate la alineatul 1, pentru uz personal și în scopuri care nu sunt în mod direct sau indirect comerciale.

5. Fără a aduce atingere dispozițiilor de la alineatele 6 și 7 ale prezentului articol, o reproducere nu este considerată pentru uz privat sau personal dacă aceasta se efectuează cu obiectivul de a pune opera la dispoziția publicului prin intermediul copiei. Copiile realizate pentru uz privat sau personal nu pot fi utilizate pentru a pune opera la dispoziția publicului.

[...]”

10.

Alineatul 6 al articolului 42 din UrhG prevede, în anumite condiții, așa-numita excepție pentru uz personal de învățământ în favoarea școlilor și a universităților. Alineatul 7 al aceluiași articol prevede, în anumite condiții, o excepție pentru copiile reproduse de entități accesibile publicului care colecționează opere în scopuri care nu sunt direct sau indirect economice sau comerciale (așa-numita copie pentru uz personal în cadrul unor colecții).

11.

Articolul 42ter din UrhG prevede:

„1. Dacă, prin natura sa, este de așteptat ca o operă radiodifuzată sau pusă la dispoziția publicului ori înregistrată pe un suport de înregistrare a unor imagini sau a unor sunete, produsă cu scop comercial, să fie reprodusă, conform articolului 42 alineatele 2-7, prin fixarea pe un suport de imagini sau de sunet, pentru uz personal sau privat, autorul are dreptul la o remunerație echitabilă (remunerație pentru casete neînregistrate) în cazul în care materialul de suport este comercializat la nivel național, în scopuri comerciale și cu titlu oneros, sunt considerate materiale de suport pentru înregistrare suporturile vide de înregistrare a unor imagini sau a unor sunete adaptate pentru astfel de reproduceri ori alte suporturi de înregistrare a unor imagini sau a unor sunete destinate acestui scop.

[...]

3. Următoarele persoane sunt obligate la plata remunerației echitabile:

în ceea ce privește remunerația pentru casete neînregistrate și pentru aparate, persoana care, dintr-un loc situat pe teritoriul național sau în străinătate, a introdus pentru prima dată pe piață, în scopuri comerciale și cu titlu oneros, materialul de suport sau aparatele,

[...]

5. Numai societățile de gestiune colectivă a drepturilor de autor pot invoca dreptul la remunerația prevăzută la alineatele 1 și 2.

6. Societatea de gestiune colectivă a drepturilor de autor este obligată să ramburseze remunerația echitabilă:

persoanei care exportă în străinătate suporturi de înregistrare sau un aparat de reproducere înainte de vânzarea sa către consumatorul final,

persoanei care utilizează suporturile de înregistrare pentru o reproducere cu acordul persoanei îndreptățite, indicii în acest sens sunt suficiente.”

12.

Articolul 13 din Verwertungsgesellschaftengesetz (Legea austriacă privind societățile de gestiune colectivă, denumită în continuare „VerwGesG” ( 12 )) prevede:

„1. Societățile de gestiune colectivă pot crea instituții cu scopuri sociale și culturale pentru titularii drepturilor pe care îi reprezintă, precum și pentru membrii familiilor lor.

2. Societățile de gestiune colectivă care invocă dreptul la remunerație pentru casete neînregistrate au obligația de a crea instituții cu scopuri sociale sau culturale și de a plăti acestora 50 % din veniturile generate prin remunerația respectivă, după deducerea cheltuielilor de gestiune aferente.”

II – Situația de fapt, procedura națională și întrebările preliminare

13.

Societatea reclamantă din litigiul principal, Austro-Mechana Gesellschaft zur Wahrnehmung mechanisch-musikalischer Urheberrechte Gesellschaft m.b.H. (denumită în continuare „Austro-Mechana”) este o societate de gestiune colectivă a drepturilor care exercită în Austria, în nume propriu și în temeiul unor contracte cu alte societăți de gestiune colectivă străine și austriece, drepturile autorilor și ale titularilor de drepturi conexe. Aceasta este în special persoana îndreptățită să obțină în Austria plata remunerației pentru casete neînregistrate prevăzută la articolul 42ter alineatul 1 din UhrG.

14.

Toate societățile pârâte, A International Sales Inc., Amazon EU Sàrl, A GmbH, A GmbH, în lichidare, și Amazon Logistik GmbH (denumite în continuare împreună și „societățile grupului Amazon”), aparțin grupului internațional Amazon, activ, printre altele, în vânzarea de produse prin internet, printre care și suporturile de înregistrare de imagini sau de sunete potrivit legislației austriece.

15.

Cel puțin din anul 2003, societățile grupului Amazon, în cadrul colaborării lor interne și pe baza comenzilor efectuate prin internet, au pus în circulație în Austria suporturi de înregistrare de imagini sau de sunete, precum CD-uri și DVD-uri neînregistrate, carduri de memorie și playere MP3.

16.

Austro-Mechana a chemat în judecată societățile grupului Amazon solicitând plata în solidar a remunerației echitabile prevăzute la articolul 42ter alineatul 1 din UrhG pentru materialul de suport pus în circulație în Austria între 2002 și 2004. În ceea ce privește primul semestru al anului 2004, Austro-Mechana a invocat o pretenție pecuniară în cuantum de 1856275 de euro. În ceea ce privește anii 2002 și 2003, precum și perioada începând cu luna iunie a anului 2004, Austro-Mechana a solicitat ca societățile grupului Amazon să fie obligate să furnizeze informații contabile referitoare la materialul de suport introdus în Austria, rezervându-și cuantificarea cererii de plată pentru aceste perioade.

17.

Instanța de prim grad a admis, printr-o hotărâre parțială, cererea de informații contabile și și-a amânat decizia privind cererea de plată. Instanța de apel a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță.

18.

Sesizată cu recursul împotriva hotărârii din apel, Oberster Gerichtshof, instanța de trimitere, a suspendat judecarea cauzei principale și a adresat Curții următoarele întrebări preliminare ( 13 ):

„1)

Există o «compensație echitabilă» în sensul articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 în cazul în care:

titularii drepturilor în sensul articolului 2 din directiva menționată sunt titularii dreptului la o remunerație adecvată pe care nu îl pot valorifica decât exclusiv prin intermediul unei societăți de gestiune colectivă față de persoana care pune în circulație pentru prima dată pe teritoriul național, în scopuri comerciale și cu titlu oneros, suporturi de înregistrare care pot fi utilizate pentru reproducerea operelor lor,

acest drept nu depinde de împrejurarea dacă comercializarea se face către intermediari [sau] către persoane fizice ori juridice, pentru utilizarea în alt scop decât cel personal, ori către persoane fizice pentru uz personal,

persoana care utilizează aceste suporturi de înregistrare pentru reproducerea cu autorizarea titularului dreptului sau care le reexportă înainte de a fi vândute utilizatorului final are însă dreptul să solicite societății de gestiune colectivă restituirea remunerației?

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare:

2.1)

există o «compensație echitabilă» în sensul articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 în cazul în care dreptul menționat la prima întrebare litera a) nu există decât în ceea ce privește comercializarea către persoane fizice care utilizează suporturile de înregistrare pentru reproducerea în scopuri personale?

2.2)

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 2.1:

în situația comercializării către persoane fizice, trebuie presupus – până la proba contrară – că acestea vor utiliza suporturile de înregistrare pentru reproducerea în scopuri personale?

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare sau la întrebarea 2.1:

rezultă din articolul 5 din Directiva 2001/29 sau din alte dispoziții ale dreptului Uniunii că dreptul de a solicita, prin intermediul unei societăți de gestiune colectivă, plata unei compensații echitabile nu există în cazul în care respectiva societate este obligată prin lege să direcționeze jumătate din încasări nu către beneficiari, ci către instituții sociale și culturale?

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare sau la întrebarea 2.1:

articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29/CE sau o altă dispoziție din dreptul Uniunii se opune dreptului la compensație echitabilă valorificat prin intermediul unei societăți de gestiune colectivă în cazul în care în alt stat membru a fost deja plătită o remunerație adecvată pentru comercializarea suporturilor de înregistrare (eventual pe baza unui temei juridic contrar dreptului Uniunii)?”

III – Procedura în fața Curții

19.

Ordonanța de trimitere a fost primită la grefa Curții la 12 octombrie 2011. Au prezentat observații societățile grupului Amazon, Austro-Mechana, guvernele austriac, finlandez, francez și polonez, precum și Comisia. La ședința care a avut loc la 6 decembrie 2012 au participat societățile grupului Amazon, Austro-Mechana, guvernele austriac și polonez, precum și Comisia.

IV – Analiza juridică

A – Observații preliminare

20.

Toate întrebările preliminare adresate de instanța de trimitere privesc noțiunea „compensație echitabilă” prevăzută de Directiva 2001/29 ( 14 ).

21.

Astfel cum reiese din articolul 42 alineatul 4 din UrhG, Republica Austria a introdus în dreptul său național „excepția privind copia privată” prevăzută la articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29. „Compensația echitabilă” aferentă acesteia, în favoarea autorilor, este prevăzută la articolul 42ter alineatul 1 din UhrG sub forma „remunerației echitabile”.

22.

Din alineatul 1 al articolului 42ter din UhrG rezultă însă că, în Austria, plata remunerației echitabile este prevăzută în favoarea autorului nu numai în cazul reproducerii operei sale de către o persoană fizică în scopuri private potrivit articolului 42 alineatul 4 din UrhG, ci în toate cazurile de reproducere a acestei opere prevăzute la alineatele 2-7 ale articolului 42 din UhrG. Prin urmare, în dreptul austriac, remunerația echitabilă nu corespunde numai compensației echitabile datorate de persoana fizică pentru excepția privind copia privată, ci este datorată și în alte cazuri considerate de UhrG ca fiind de „uz personal”, în cadrul altor excepții prevăzute la articolul 42 din UhrG ( 15 ).

23.

Această considerație preliminară, pe care o vom comenta, astfel cum se va vedea, în cursul analizei, ne face să credem că, în afara celei de a doua întrebări preliminare, care se referă numai la excepția prevăzută la articolul 5 alineatul (2) litera (b) din directivă, întinderea celorlalte întrebări preliminare nu este limitată la excepția privind copia privată, ci trebuie să fie examinată în raport cu noțiunea de compensație echitabilă în general, potrivit Directivei 2001/29.

24.

În acest sens, ne vom limita la a sublinia cu titlu incidental că, cu condiția ca excepțiile prevăzute de legislația națională să fie compatibile cu dispozițiile directivei, un astfel de sistem, care prevede plata unei compensații echitabile și pentru alte excepții decât „excepția privind copia privată”, nu este în sine contrar Directivei 2001/29 ( 16 ). Va reveni însă instanței naționale sarcina ca, eventual, în cazul în care se va impune, să verifice, pe baza criteriilor dreptului Uniunii ( 17 ), compatibilitatea acestor excepții cu dispozițiile directivei ( 18 ).

25.

În aceste condiții, pentru a putea răspunde în mod adecvat la întrebările preliminare adresate de instanța de trimitere, vom reaminti anumite principii enunțate de Curte în ceea ce privește noțiunea de compensație echitabilă prevăzută de Directiva 2001/29.

B – Jurisprudența Curții privind noțiunea „compensație echitabilă” în sensul Directivei 2001/29

26.

Astfel cum s-a subliniat la punctul 4, Curtea a avut ocazia să se pronunțe în mai multe rânduri cu privire la noțiunea de compensație echitabilă prevăzută de Directiva 2001/29. Rezultă în special din jurisprudență că aceasta constituie o noțiune autonomă a dreptului Uniunii, care trebuie interpretată în mod uniform în toate statele membre care au introdus excepția privind copia privată. O astfel de interpretare uniformă nu depinde de posibilitatea conferită respectivelor state membre de a determina, în limitele stabilite de dreptul Uniunii, și în special de directiva menționată, forma, modalitățile de finanțare și de percepere, precum și nivelul acestei compensații echitabile ( 19 ).

27.

Structura și nivelul compensației echitabile sunt legate de prejudiciul care rezultă pentru autor din reproducerea neautorizată a operei sale protejate, pentru uz personal. Din această perspectivă, compensația echitabilă trebuie considerată contraprestația pentru prejudiciul cauzat autorului. Rezultă că aceasta trebuie calculată în mod obligatoriu pe baza criteriului prejudiciului cauzat autorilor operelor protejate ca efect al introducerii excepției privind copia privată ( 20 ). Cu toate acestea, astfel cum rezultă din considerentul (31) al Directivei 2001/29, trebuie păstrat un „echilibru just” între drepturile și interesele autorilor, beneficiari ai compensației echitabile, pe de o parte, și cele ale utilizatorilor materialelor protejate, pe de altă parte ( 21 ).

28.

Realizarea unei copii de către o persoană fizică ce acționează în scop personal trebuie considerată un act de natură să genereze un prejudiciu pentru autorul operei în cauză. Așadar, îi revine în principiu persoanei care a cauzat prejudiciul titularului exclusiv al dreptului de reproducere, autorul, sarcina de a repara prejudiciul rezultat din această reproducere, prin finanțarea compensației care va fi plătită titularului ( 22 ).

29.

Cu toate acestea, ținând seama de dificultățile practice de identificare a utilizatorilor privați și de obligare a acestora să îi despăgubească pe titularii de drepturi pentru prejudiciul cauzat și având în vedere, de asemenea, că prejudiciul care poate rezulta din orice utilizare privată, considerată în mod individual, poate fi minim, fără a da, așadar, naștere unei obligații de plată ( 23 ), Curtea a reținut că statele membre pot institui, pentru a finanța compensația echitabilă, o „redevență pentru copia privată”, nu în sarcina persoanelor private vizate, ci a celor care dispun de echipamente, de aparate sau de suporturi de reproducere digitală și care, în consecință, în drept sau în fapt, pun respectivele echipamente la dispoziția persoanelor private sau le furnizează acestora din urmă un serviciu de reproducere. În cadrul unui astfel de sistem, persoanele care dispun de aceste echipamente au obligația de a plăti redevența pentru copia privată ( 24 ).

30.

Curtea a precizat în plus că, având în vedere că acest sistem permite debitorilor să repercuteze cuantumul redevenței pentru copia privată asupra prețului corespunzător punerii la dispoziție a respectivelor echipamente, aparate și suporturi de reproducere sau asupra prețului serviciului de reproducere furnizat, sarcina redevenței va fi suportată în definitiv de utilizatorul privat care achită acest preț, care trebuie considerat în realitate „debitor indirect” al compensației echitabile. Un astfel de sistem este conform cu „echilibrul just” care trebuie realizat între interesele autorilor și interesele utilizatorilor de obiecte protejate ( 25 ).

31.

Curtea a clarificat că există, așadar, în mod necesar o conexiune între aplicarea redevenței pentru copia privată cu privire la respectivele echipamente, aparate și suporturi de reproducere digitală și utilizarea acestora din urmă în scopul reproducerii private. În consecință, aplicarea nediferențiată a redevenței pentru copia privată cu privire la toate tipurile de echipamente, de aparate și de suporturi de reproducere digitală, inclusiv în ipoteza în care sunt achiziționate de alte persoane decât persoanele fizice, în scopuri vădit străine de realizarea de copii private, se dovedește a fi neconformă cu articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2001/29 ( 26 ).

32.

Totuși, în cazul în care echipamentele în discuție sunt puse la dispoziția persoanelor fizice pentru uz personal, nu este nicidecum necesar să se demonstreze că acestea au realizat în mod efectiv copii private cu ajutorul echipamentelor respective și au cauzat, așadar, în mod efectiv un prejudiciu autorului operei protejate. Astfel, Curtea a statuat că persoanele fizice în cauză puteau fi prezumate că beneficiază în integralitate de această punere la dispoziție, cu alte cuvinte că sunt prezumate a exploata toate funcțiile îndeplinite de respectivele echipamente, inclusiv funcția de reproducere. Rezultă că simpla capacitate a acestor echipamente sau a acestor aparate de a realiza copii este suficientă pentru a justifica aplicarea redevenței pentru copia privată, cu condiția ca respectivele echipamente sau aparate să fi fost puse la dispoziția persoanelor fizice în calitate de utilizatori privați ( 27 ).

C – Cu privire la prima întrebare preliminară

1. Observații introductive

33.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă există o compensație echitabilă în sensul articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 în cazul în care legislația națională prevede o redevență pentru copia privată sub forma remunerației echitabile care poate fi invocată, fără deosebire, numai de societatea de gestiune colectivă a drepturilor față de cel care introduce primul pe piața națională, în scopuri comerciale și cu titlu oneros, suporturi pentru reproducerea operelor, prevăzând în același timp, în anumite condiții, și dreptul la rambursarea acestei remunerații echitabile în cazul în care plata acesteia nu este datorată.

34.

Instanța de trimitere consideră că, întrucât legislația austriacă prevede aplicarea nediferențiată a redevenței pentru copia privată, aceasta este „în mod vădit” contrară Hotărârii Padawan ( 28 ). Totuși, instanța de trimitere constată de asemenea că legislația națională în cauză prezintă o diferență fundamentală față de cea care face obiectul cauzei Padawan, întrucât prevede posibilitatea unei rambursări a redevenței menționate.

35.

Instanța de trimitere observă că această posibilitate este prevăzută explicit la alineatul 6 al articolului 42ter din UhrG numai în două cazuri: exportul ulterior al suporturilor și reproducerea operei cu consimțământul autorului. În dreptul austriac, obligația de a plăti remunerația echitabilă ar exista, așadar, și în cazul utilizării suporturilor care nu implică nicio încălcare a dreptului de autor ( 29 ). Instanța de trimitere se referă în special la două situații: în primul rând, la cazurile de reproducere a operei prevăzute la articolul 42 din UhrG care se încadrează într-o altă excepție prevăzută la articolul 5 alineatul (2) sau (3) din Directiva 2001/29 pentru care legislația națională ar prevedea însă, în conformitate cu directiva, plata unei „compensații echitabile” în favoarea autorului ( 30 ) și, în al doilea rând, la cazul utilizării suporturilor pentru memorizarea datelor „generate” de utilizator, caz care însă, potrivit instanței de trimitere, trebuie să fie asimilat celui al reproducerii cu consimțământul autorului și trebuie, așadar, să dea naștere, prin analogie, unei obligații de rambursare a redevenței ( 31 ).

36.

Potrivit instanței de trimitere, rămâne, așadar, o singură îndoială în ceea ce privește compatibilitatea cu dreptul Uniunii a soluției rambursării adoptate de legislația națională în cauză. Un sistem bazat pe posibilitatea rambursării ulterioare implică plata compensației echitabile și în cazul furnizării de suporturi pentru utilizatorii profesionali, care le utilizează în mod evident în scopuri care, în sistemul prevăzut de directivă și de legislația națională, nu trebuie să determine plata compensației echitabile, transferând astfel costurile și riscurile legate de eventuala obținere a acestei rambursări asupra unor persoane care nu ar trebui să fie obligate să plătească compensația echitabilă. Instanța de trimitere nu exclude posibilitatea ca o legislație de acest tip să fie în ansamblul său incompatibilă cu dreptul Uniunii.

37.

Prima întrebare preliminară adresată de instanța de trimitere este împărțită în trei părți. Vom analiza în detaliu fiecare dintre cele trei părți, ceea ce ne va permite apoi să oferim un răspuns complet la prima întrebare preliminară.

2. Cu privire la prima întrebare preliminară litera a)

38.

În prima parte a primei întrebări preliminare, corespunzătoare literei a), instanța de trimitere menționează trei elemente caracteristice legislației naționale cu privire la care instanța respectivă ridică problema compatibilității cu noțiunea de compensație echitabilă prevăzută de Directiva 2001/29.

39.

În primul rând, instanța de trimitere subliniază că legislația națională în cauză a prevăzut compensația echitabilă sub forma remunerației echitabile. Remunerația echitabilă este o noțiune care figurează în Directiva 2006/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 noiembrie 2006 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale ( 32 ). Din jurisprudență rezultă că și aceasta constituie o noțiune autonomă a dreptului Uniunii ( 33 ). În această privință, considerăm că, având în vedere autonomia de care se bucură statele membre, în limitele impuse de dreptul Uniunii și în special de Directiva 2001/29, în stabilirea formei„compensației echitabile” ( 34 ), nimic nu împiedică un stat membru să instituie compensația echitabilă sub forma „remunerației echitabile”, cu condiția ca sistemul instituit de acesta să îndeplinească condițiile prevăzute de Directiva 2001/29 și să prezinte caracteristicile unei compensații echitabile în sensul directivei și al jurisprudenței Curții ( 35 ).

40.

În al doilea rând, prima parte a primei întrebări preliminare subliniază că legislația în cauză prevede că remunerația echitabilă poate fi invocată exclusiv de societatea de gestiune colectivă a drepturilor de autor. Or, în opinia noastră, nici o asemenea dispoziție nu este contrară în sine Directivei 2001/29. Astfel, din jurisprudența menționată la punctul 26 de mai sus rezultă că statele membre beneficiază de autonomie și în ceea ce privește stabilirea, în limitele impuse de dreptul Uniunii și în special de directivă, a modalităților de percepere a „compensației echitabile” ( 36 ). Intermedierea organismelor de gestiune colectivă în colectarea veniturilor provenind din drepturile de autor este foarte răspândită în statele membre și este inspirată în principal de rațiuni de ordin practic ( 37 ). Rezultă că exclusivitatea perceperii compensației echitabile de către o societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor prevăzută de o legislație națională, în măsura în care această societate îi reprezintă efectiv pe diferiții titulari ai drepturilor, nu determină în sine incompatibilitatea legislației respective cu dreptul Uniunii.

41.

În al treilea rând, prima parte a primei întrebări preliminare evidențiază că legislația națională prevede că este obligat să plătească remunerația echitabilă cel care introduce primul pe piața națională, în scopuri comerciale și cu titlu oneros, materialul de suport destinat reproducerii operelor. În această privință, trebuie remarcat că, din jurisprudența menționată la punctele 26-32 de mai sus rezultă că, deși Curtea a afirmat că debitorul compensației echitabile este cel care cauzează un prejudiciu autorului prin reproducerea fără autorizație a operei sale și că, prin urmare, el este în principiu obligat să îi plătească compensația echitabilă corespunzătoare daunei pe care a cauzat-o, statelor membre le este totuși permis să prevadă un sistem care pune compensația echitabilă în sarcina altor persoane, în special a persoanelor care pun suporturile la dispoziția utilizatorilor, care pot repercuta apoi cuantumul respectiv asupra prețului acestei puneri la dispoziție. Reiese, așadar, din această jurisprudență că faptul că sarcina de a plăti compensația echitabilă revine unor persoane aflate la un nivel superior în lanțul de distribuire a suporturilor în raport cu particularii nu este în sine contrar dreptului Uniunii.

3. Cu privire la prima întrebare preliminară litera b)

42.

În ceea ce privește partea a doua a primei întrebări preliminare, care corespunde literei b), trebuie subliniat că părțile nu contestă că, astfel cum subliniază de altfel instanța de trimitere și fără a aduce atingere posibilei justificări discutate în cadrul analizei celei de a treia părți a primei întrebări preliminare, în măsura în care reglementarea în cauză prevede aplicarea nediferențiată a redevenței corespunzătoare plății compensației echitabile pentru orice utilizare a suportului, cu includerea, așadar, a cazurilor de utilizare a suportului în scopuri evident străine de cele ale reproducerii pentru care este datorată plata compensației echitabile, aceasta se opune directivei, astfel cum a fost interpretată de jurisprudența Curții ( 38 ).

43.

În întrebarea preliminară, instanța de trimitere deosebește trei categorii diferite de potențiali cumpărători ai suportului de la persoana obligată în primul rând la plata remunerației echitabile, cu alte cuvinte cel care îl introduce primul pe piață în scopuri comerciale și cu titlu oneros. Or, fără a fi necesar să se analizeze în detaliu situația tuturor persoanelor diferite care pot cumpăra suportul de la această persoană, două considerații ni se par totuși relevante.

44.

În primul rând, astfel cum s-a menționat la punctul 22 de mai sus, legislația națională în cauză prevede obligația de a plăti remunerația echitabilă nu numai în temeiul excepției privind copia privată realizată de o persoană fizică în sensul articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29, ci și pentru alte utilizări, definite drept „personale”, care intră sub incidența altor excepții prevăzute de legislația austriacă. Or, într-un astfel d